LG formează parteneriat cu Evernym pentru identitate digitală bazată pe blockchain
Conform unui articol publicat de Yonhap News Agency, unitatea de servicii IT a Grupului LG din Coreea de Sud a încheiat un parteneriat cu Evernym Inc. Scopul este dezvoltarea unui sistem de identitate digitală bazată pe blockchain.
Soluțiile DID oferă utilizatorilor un control complet asupra identității și informațiilor digitale fără implicarea vreunui registru sau autorități de certificare centralizate. Conceptul a devenit din ce în ce mai interesant pentru companii din cauza mai multor probleme de securitate și încredere asociate cu soluțiile de identificare centralizate.
Evernym este o companie canadiană ce a dezvoltat numeroase soluții DLT în spațiul identității auto-suverane (SSI). Împreună cu LG, Evernym caută să dezvolte standarde globale pentru identificare descentralizată și modele de afaceri periferice.
Coinshare lansează index bazat pe criptomonede și aur
Compania de gestionare a activelor digitale Coinshares a lansat un index pentru a urmări performanța mai multor criptomonede – inclusiv Bitcoin – alături de cea a aurului. Indexul este disponibil încpând de azi pe Bloomberg Terminal.
Numit indexul CoinShares Gold and Cryptoassets (CGCI), indicele este conceput pentru a oferi investitorilor expunere la criptomonede, într-un mod mai puțin riscant. Indicele include cinci criptomonede în procent de 31,75%, restul de 68,25% constând din prețul aurului. Scopul este crearea unui fond diversificat prin contracararea volatilității criptomonedelor cu aurul, un activ cu risc redus.
CoinShares a lucrat îndeaproape cu Compass Financial Technologies pentru a crea un indice robust, replicabil și conform Regulamentelor UE de Benchmark (EU BMR). Datele ce stau la baza indexului provin de la companiile de analiză Kaiko și Messari.
Halvingul Zcash, programat pentru luna noiembrie 2020
Zcash (ZEC), criptomoneda privată care folosește un algoritm proof-of-Work, este următoarea ce va trece prin procesul de înjumătățire a recompensei de bloc. Acestea vor fi reduse de la 12,5 ZEC la 6,25 ZEC la blocul 1.046,400, în cursul lunii noiembrie a acestui an.
În prezent, Zcash este cea de-a 26-a cea mai mare criptomonedă după valoarea de piață, conform CoinMarketCap. De asemenea, este criptomoneda cu cea mai mare inflație de pe piață, de aproximativ 28%. Prin comparație, rata inflației Bitcoin este de 1,44, conform datelor ViewBase.
Criptomoneda privată a avut una dintre cele mai slabe peformanțe anul trecut, în mare parte datorită ofertei sale „disproporționate”. ZEC a încheiat 2019 cu un declin de 88%, în timp ce Bitcoin a obținut câștiguri de peste 90%.
Anul acesta, prețul ZEC a scăzut de la 70 la 20 de dolari în luna martie. De atunci, criptomoneda a recuperat și se tranzacționează în prezent la la aproximativ 45 de dolari.
Cu toate acestea, este de așteptat ca problema inflației să dispară după reducerea ofertei din noiembrie.
„După înjumătățire, rata inflației va fi redusă în mod efectiv la jumătate de la nivelul său actual, astfel încât orice îngrijorare cu privire la rata inflației ar trebui să fie atenuată ”,
a declarat Connor Abendschein de la compania de analiză Digital Assets Data.