Kik planifică închiderea aplicației sale de mesagerie din cauza problemelor cu SEC
Kik Interactive, start-up-ul bazat în Ontario din spatele popularei aplicații de mesagerie mobilă cu același nume, are în vedere închiderea aplicației.
Compania a trimis, de asemenea, anunțuri privind disponibilizarea a 70 de angajați ai filialei sale cripto din Israel, Kin. Restructurarea ar duce la reducerea echipei la doar 19 angajați, ce se vor concentra exclusiv pe proiectul cripto.
Kik este implicată într-o luptă legală cu SEC din SUA cu privire la vânzarea tokenurilor KIN. În 2017, compania a strâns 100 de milioane de dolari într-o ofertă inițială de monede, fonduri ce urmau să fie folosite pentru dezvoltarea ecosistemului KIN. Autoritatea de reglementare i-a acuzat că au vândut securities neînregistrate și că nu au informat investitorii cu privire la detalii relevante ale proiectului.
În același timp, CEO-ul Kik, Ted Livingston, pare să se pregătească să demisioneze din cauza situației.
Aparent, el a trimis accidental un mesaj cu privire la subiect unui reporter, dar a refuzat sa comenteze ulterior.
Bitcoin scade la 9700$
Cea mai mare criptomonedă de pe piață a început săptămâna cu o scădere de preț. Bitcoin a ajuns la 9700$ și se tranzacționează în prezent în intervalul 9700-9800$, o scădere de aproximativ 3% față de weekend.
Dominanța sa pe piață a început din nou să crească, după ce săptămâna trecută altcoins păreau că începuseră să recupereze teren. Ethereum a scăzut din nou sub pragul de 200$, BNB sub 20$ și BCH se tranzacționează în jurul valorii de 290$.
Unii analiști consideră că evoluția negativă se datorează lansării Bakkt, în timp ce alții subliniază că este o evoluție normală a pieței.
Bakkt înregistrează rezultate slabe la lansare
Prima zi de tranzacționare pentru Bakkt s-a încehiat cu doar 70 de BTC investiți, rezultate extrem de slabe față de hype-ul înregistrat cu privire la platformă. În total au fost tranzacționate contracte futures Bitcoin lichidate fizic în valoare de aproximativ 700.000$.
CEO-ul Bakkt, Kelly Loeffler, a declarat că lansarea lui Bakkt este un pas important spre aducerea unei infrastructuri de încredere în activele digitale. Ea a subliniat de asemenea că se așteaptă ca volumele să crească treptat, având în vedere că procesul de îmbarcare este mai lent:
„Pe măsură ce instituțiile intră în această clasă de active emergente, vor continua să caute pentru a asigura infrastructura și certitudinea de reglementare cu care sunt obișnuite pe piețele finanicare tradiționale. Este important că aceste contracte futures servesc acum ca valori de referință stabilite printr-un proces de descoperire a prețurilor de încredere pe care se pot baza investitorii ”.
Coinshares își îndeamnă clienții să facă lobby la FCA
Platforma de investiții CoinShares solicită clienților să facă lobby la Autoritatea de conduită financiară a Marii Britanii (FCA) pentru reglementări cripto-friendly.
Într-o scrisoare adresată investitorilor, CoinShares le-a solicitat clienților să trimită mesaj către FCA în sprijinul unuia dintre produsele sale noi, notele tranzacționate pe exchange (ETN-uri). Aparent, acestea ar urma să nu mai fie accesibile invstitorilor retail în baza proiectului de lege cu privire la activele digitale ce va intra în vigoare anul viitor.
Publicat în iulie a acestui an, analiza FCA a susținut că
„investitorii retail nu pot evalua în mod corect valoarea și riscurile derivatelor și ale produselor tranzacționate pe bursă care fac referire la anumite active criptografice.”