Lockbox – Blockchain și Ledger colaborează pentru lansarea unui nou portofel hardware

Producătorul de portofele digitale online Blockchain a realizat o colaborare cu furnizorul portofelului hardware Ledger pentru fabricarea unui dispozitiv hardware personalizat denumit Lockbox. Acesta va permite utilizatorilor Blockchain să gestioneze în siguranță fondurile lor online și offline printr-o singură interfață familiară.

Anunțat joi, Blockchain Lockbox, este soluție de hardware și software cu un format nou. Portofelul va oferi utilizatorilor Blockchain o modalitate de a muta o parte din fondurile lor offline, protejându-le de hack-uri. Ei au în același timp opțiunea de a lăsa fonduri în portofelul web non-custodial al firmei. Acesta poate fi accesat separat de dispozitivul hardware.

Similar cu platforma online Blockchain, Lockbox va oferi suport pentru BTC, ETH și BCH. Cu toate acestea, echipa a declarat că sunt dispuși să ia în considerare adăugarea de criptomonede suplimentare. Asta dacă există cerere din partea utilizatorilor.

De asemenea, portofelul oferă opțiunea de swap intern și poate fi conectat cu versiunea Ledger nano S.

Bitcoin este pregătit pentru ascensiune, dar așteaptă investitori

Potrivit analistului tehnic Peter Brandt, tendința de preț a BTC pe parcursul ultimelor zece zile demonstreaza că în prezent cumparatorii controlează piața cripto. Bitcoin s-a tranzacționat într-o gamă strânsă  în intervalul 6.300-6.600 de dolari, reprezentând cea mai mică rată a volatilității în ultimii ani.

Cu toate acestea, pentru ca imboldul ascendent să se materializeze, este nevoie de o creștere bruscă a prețului spre 6.800-7.000 de dolari.

Datorită volumului redus și a activității de tranzacționare pe piață, ascensiunea Bitcoin într-un interval de preț mai mare devine din ce în ce mai puțin probabilă, cel puțin pe termen scurt.

Deseori, stabilitatea prețului BTC conduce la o creștere a valorii celorlalte criptomonede și tokenuri cu market cap mic. Volumul scăzut a împiedicat însă traderii să se angajeze în tranzacții riscante într-o piață extrem de imprevizibilă. Astfel în ultima perioadă nu s-au înregistrat astfel de evoluții.

Bursa americană se prăbușește, criptomonedele rămân neafectate

În această săptămână, piața bursieră din SUA a eliminat toate câștigurile obținute în 2018 în mijlocul unei vânzări majore. Evoluția nu a avut niciun impact asupra pieței cripto, demonstrând lipsa unei corelații de orice tip cu piața bursieră.

Principalul motiv pentru căderea burselor este războiul comercial dintre China și SUA. Faptul acesta este corelat cu creșterea taxelor de import impuse de guvernul american.

Analiștii au declarat că piețele din Asia sunt mai vulnerabile decât SUA la evoluții negative, având în vedere scăderea treptată a ratei de creștere a economiei Chinei.

Vulnerabilitatea piețelor asiatice este relevantă, deoarece majoritatea tranzacțiilor de tip OTC pe piața cripto au loc în Asia, în primul rând datorită prezenței unor instalații de miniare mari.

Prin urmare, instabilitatea piețelor bursiere ar putea influența în mod pozitiv piața cripto dacă investitorii de pe piața financiară tradițională vor opta pentru utilizarea criptomonedelor în a-și proteja investițiile. A devenit clar în ultimele luni că investitorii instituționali au devenit mai dispuși să gestioneze active cripto. Acestea rămân neafectate de declinul pieței financiare globale.

Autoritatea de reglementare financiară din Japonia dorește să limiteze margin trading pentru cripto

Autoritatea de Supraveghere Financiară din Japonia  (FSA) ia în considerare limitarea margin trading pentru criptomonede în țară. În prezent, nu există niciun fel de limite oficiale pentru acest serviciu, iar unele platforme oferă opțiuni de 25:1.

Margin trading înseamnă că operatorii permit ”împrumutarea” traderilor cu sume de până la 25x față de sumele deținute. În acest moment, un depozit de 200.000 yeni (aproximativ 1.800$) permite traderilor să deschidă o poziție de 5 milioane de yeni (aproape 45.000 dolari). Un declin al prețului de 4% la criptomoneda selectată poate provoca pierderea întregului depozit.

FSA dorește să impună o limită de îndatorare mai mică, de 2:1 sau 4:1. Scopul urmărit este de a proteja investitorii de volatilitatea criptomonedelor.