Marii mineri Bitcoin nu sunt încă pregătiți să capituleze
Kristy-Leigh Minehan, un consultant independent pentru fermele miniere, a declarat pentru Crypto Briefing, că, contrar credinței populare, cererea de hardware minier depășește oferta. Marile ferme de minare caută de fapt să profite de condițiile pieței.
În timpul corecțiilor de preț, aceștia acumulează cât mai multe criptomonede, cu intenția de a vinde odată cu recuperarea pieței. Minehan a spus că mulți urmează strategia „minez ieftin, vând la preț mare”.
Este adevărat însă că jucătorii mai mici de pe piața de minare cripto sunt afectați de fluctuațiile de preț. Cu toate acestea, este foarte probabil ca fermele miniere mai mari să achiziționeze ferme mai mici pentru resursele lor.
Pentru moment, Bitcoin se menține pe trendul ascendent început ieri și a depășit valoarea de 6500$. Criptomoneda a atins valoarea de 7136$ în cursul zilei și în prezent are o creștere de 20% în 24 de ore.
OKEx lansează servicii de împrumut C2C
Exchange-ul OKEx intră în lumea DeFi lansând funcția de împrumut C2C. Potrivit directorului piețelor financiare, Lennix Lai, aceasta va crea o piață „deschisă și transparentă pentru potrivirea cererii și a ofertei de capital inactiv”.
Conceptul de finanțe descentralizate – Ce este si ce presupune?
Conform unui anunț pe blogul companiei, caracteristica de împrumut C2C va permite persoanelor fizice să tranzacționeze direct și să răspundă diferitelor cereri de împrumuturi și investiții ale utilizatorilor săi. Pentru a accesa această caracteristică nouă, utilizatorii vor trebui să actualizeze aplicația OKEx la cea mai recenta versiune. Pagina principală va afișa butonul de „Împrumut C2C”.
Pentru a împrumuta bani, utilizatorii trebuie să ofere BTC ca garanție. Împrumutul va fi plătit în USDT, iar OKEx a declarat că în viitor vor fi oferite și alte criptomonede.
Cei ce împrumută bani pot alege ratele pe care doresc să le plătească și cât va dura împrumutul.
CoreWeave renunță la minarea de ETH pentru a ajuta la găsirea unui tratament pentru coronavirus
Cel mai mare miner american de Ethereum, CoreWeave, a anunțat că va redirecționa puterea de procesare a 6.000 de GPU către cercetarea pentru a găsi o terapie pentru coronavirus.
Aceste unități de procesare grafică (GPU) vor fi folosite în proiectul Folding@ home de la Universitatea Stanford. Acesta este un proiect de cercetare lansat pe 27 februarie pentru a identifica un tratament pentru coronavirus. Ideea de bază este conectarea a mii de calculatoare din întreaga lume pentru a forma un supercomputer distribuit pentru calcule complexe.
Co-fondatorul CoreWeave, Brian Venturo, a declarat:
“Cercetarea lor a avut impact profund asupra dezvoltării medicamentelor de primă apărare împotriva HIV. Sperăm că [puterea noastră de calcul] va ajuta în lupta împotriva coronavirusului”.
Băncile din Venezuela, închise din ordinul președintelui Maduro
Pentru a combate focarul de coronavirus din Venezuela, președintele Nicolás Maduro a ordonat întregii țări să se pună în carantină. De asemenea, Maduro a închis sistemul bancar național, iar autoritățile regionale au interzis vânzările de benzină.
Dezvoltati-va cunostintele pe timp de pandemie! Probabil cea mai mare oportunitate de a invata lucruri noi!
Pe 15 martie, autoritatea de reglementare financiară Sudeban a ordonat băncilor să ofere în continuare servicii online. Din păcate, cetățenii nu au nici posibilitatea de a retrage bani de la ATM-uri din cauza restricțiilor monetare.
Între timp, exchange-urile de criptomonede peer-to-peer au raportat o nouă creștere a volumelor de tranzacționare provenite din Venezuela. Printre acestea se numără Localbitcoins, piața BCH a Bitcoin.com, local.Bitcoin.com și Hodlhodl.