Comunitatea cripto din România beneficiază de un nou parteneriat ce oferă avantaje majore celor interesați de minarea și tranzacționarea de criptomonede.
Exchange-ul vTrader a anunțat un parteneriat cu ferma de minare Blockchain Hosting de la Toplița. Clienții care minează criptomonede au astfel posibilitatea de a le primi direct în contul vTrader. Acest lucru le oferă posibilitatea de a tranzacționa cu respectivele monede digitale și de a profita de evoluția prețurilor.
”Fondurile beneficiază de siguranta exchange-ului, comoditate în sensul că sunt clienți care vor să beneficieze de automatizare (minezi într-un cont, plătești facturile și gestionezi profitul)”
a explicat Adrian Pop, managerul fermei Blockchain Hosting.
Foloseste un browser sigur – Foloseste BRAVE!
În același timp, oferă avantaje și pentru Blockchain Hosting, deoarece se poate asigura că respectivul client va plăti facturile de mentenanță. vTrader nu îi va permite clientului să retragă criptomonedele până când datoriile nu sunt plătite.
În plus, clienții care utilizează aplicația mobilă vTrader au posibilitatea de a plăti facturile emise de Blockchain Hosting cu criptomonedele deținute.
”Cred că și noi și alte firme experte în blockchain hosting ar beneficia de pe urma unui parteneriat asemănător celui pe care îl avem cu Blockchain Hosting, mai ales dacă în viitor vom stabili o procedură super facilă pentru plata serviciilor către aceste companii direct din vTrader. Acest lucru este deja posibil fără alte comisioane pe aplicația mobilă, dar pe viitor poate vom construi mai mult pe această idee, punând la dispozitie facturi sau indicatori real-time despre profit/cost pentru activitatea de mining”
a declarat CEO-ul vTrader, Vlad Sas.
Un plus pentru comunitatea cripto din România
Pentru comunitatea cripto românescă, astfel de parteneriate facilitează adopția deoarece simplifică procesele de gestionare a Bitcoin și a celorlalte criptomonede de interes. Faptul că în prezent utilizatorii au la dispoziție modalități diverse de a se implica în ecosistemul blockchain este un semnal pozitiv pentru revoluția digitală din România.