Exchange-ul cripto OKCoin se extinde în Europa
Exchange-ul cripto OKCoin a anunțat deschiderea operațiunilor cu euro în Uniunea Eruopeană. Platforma a lansat mai multe perechi de tranzacționare euro-bitcoin (BTC), euro-Ethereum (ETH) și euro-Bitcoin Cash (BCH). Compania a declarat că, până la 4 septembrie, depunerile și retragerile de euro sunt gratuite.
În același timp, exchange-ul cripto OKCoin a anunțat deschiderea unui nou birou OTC în Malta. Acesta va oferi servicii de tranzacționare în conformitate cu Actul financiar privind activele digitale și este reglementat de Autoritatea pentru Servicii Financiare din Malta.
SEC dă în judecată KIK pentru vânzarea de tokenuri security în 2017
Autoritatea de reglementare SEC a dat în judecată compania canadiană Kik pentru ICO-ul derulat în 2017. Firma este acuzată că a strâns 100 de milioane de dolari printr-o vânzare de tokenuri security neînregistrate. SEC solicită suspendarea activității companiei și aplicarea unei amenzi.
În comunicatul de presă oficial, SEC a susținut că în cursul vânzării tokenului Kin, firma „a privat investitorii de informații relevante și i-a împiedicat să ia decizii de investiții informate”.
Pe 28 mai, CEO-ul Kik, Ted Livingston, a anunțat înființarea unui fond numit DefendCrypto. El a solicitat membrilor comunității fonduri pentru a sprijini lupta legală cu SEC.
Fostul CEO al Mt Gox înregistrează un nou proiect blockchain în Japonia
Mark Karpeles, fostul CEO al exchange-ului Mt Gox, a anunțat că „va porni de la zero” cu un nou proiect blockchain. El a înregistrat compania Tristan Technologies Co în Japonia și planifică dezvoltarea unui sistem de operare bazat pe blockchain. În opinia sa, tehnologia are un potențial enorm în domenii precum plățile fără numerar, soluții cloud și contracte inteligente.
Începând cu 2015, după prăbușirea Mt. Gox, Karpeles a fost arestat și a petrecut 11 luni în detenție. El a fost implicat în mai multe procese și în luna martie a acestui an, a fost găsit nevinovat de acuzațiile de fraudă și deturnare de fonduri. În prezent, el așteaptă decizia pentru acuzația de manipulare a datelor electronice.
Raport AnChain – majoritatea dApps EOS sunt utilizate de boți
Potrivit unui raport publicat de firma de securitate Anchain, cea mai mare parte a activității de pe dApps EOS provine de la boți.
AnChain utilizează AI pentru a detecta orice activitate suspectă în cadrul aplicațiilor și pentru monitorizarea tranzacțiilor. Ei au studiat activitatea celor mai utilizate 10 dApps de gambling din rețeaua EOS și au concluzionat că 75% dintre tranzacții sunt realizate de boți. Aparent, boții reprezintă 51% dintre conturile unice de pe platformă.
Compania a optat pentru analizarea EOS deoarece valoarea tranzacțiilor din aplicații reprezintă echivalentul a 480 de milioane de dolari săptămânal.
Pe de altă parte, o statistică realizată în februarie relevă că 93% dintre Ethereum DApps nu au efectuat tranzacții.
În mod similar cu volumele artificiale raportate de exchange-uri, aparent numărul de dApps și volumul lor de tranzacții nu reprezintă un criteriu de măsurare a adopției.